SC MEDLINE COM SRL, persoană juridică cu sediul în Cluj-Napoca, str. Suceava, nr. 80, clădire C3, județul Cluj, reprezentată de Papp György-László, vă aducem la cunoștință că datele personale pe care le deținem vor fi folosite doar în scopul de prelucrare statistică, procesarea comenzilor și livrarea de bunuri, prestarea serviciilor în scopul recrutării și pentru alte comunicări. Acestea vor fi protejate și securizate conform Regulamentului UE 2016/679.
Datele prelucrate de subscrisă sunt: nume, prenume, sex, număr de telefon, adresă de mail, locație și alte informații necesare ca și sursă de comunicare.
Datele vor fi păstrate pe o perioadă de 5 ani și pe perioada prevăzută de lege și doar datele necesare colaborării dintre părți, iar ulterior vor fi șterse și distruse prin program specific cele în format electronic, iar cele în format fizic vor fi distruse cu aparatura necesară distrugerii, potrivit legii.
Nu vor fi păstrate alte date în afara celor obligatorii decât dacă legea prevede acest lucru. Datele nu se vor externaliza și divulga unor terțe persoane și nu se va permite accesul la ele decât persoanelor autorizate.
În acest scop, avem nevoie de acordul dumneavoastră expres în baza noilor reglementări în domeniul protecției datelor. Conform Regulamentului European 2016/679, persoana vizată de prelucrarea datelor cu caracter personal are următoarele drepturi:
Subscrisa ne îndeplinim obligațiile impuse de regulament prin:
Datele cu caracter personal furnizate vor fi stocate și prelucrate pe durata desfășurării contractului în scopul executării contractului.
Vă aducem la cunoștință că aveți dreptul conform regulamentului european să solicitați ștergerea datelor dvs. Dacă doriți să vă exercitați dreptul de a șterge datele personale sau alt drept, vă rugăm să trimiteți solicitarea prin e-mail la adresa: protectia-datelor@medline.com.ro
Ultima actualizare: 3 februarie 2026